ain’t nobody

e vreme de munți de șervețele mucioase și trei anotimpuri într-o zi. vreme de răspuns la mail-uri și lucrat susținut. vreme de gândit și răzgândit, premergătoare unor decizii. creionăm planuri de mai bine, mai frumos, mai concentrat pe sine.

sectorul ăsta de lăv mi se pare supraestimat. decizii luate în funcție de cineva, dependența de programului altuia, gânditul constant la cineva – c-o fi, c-o păți – mi se pare, cel puțin acum, obositor și inutil.

am oameni mișto aproape de suflet, chiar de-s poate la sute sau mii de kilometri distanță. mi-au rămas destui și aproape fizic. apreciez conștient fiecare sms, convorbire telefonică, schimb de mesaje pe chat sau întâlnire față în față.

conștientizez că după fiecare furtună amoroasă, revin la mine. mai clară. mai bine conturată. mai conștientă. și într-un final am acceptat că unele probleme nu-s despre mine. și că nu-s datoare cu soluții.

still happy. not *almost-on-drugs* happy, but happy.

domol.

need some drama.

ce bine că-mi trece repede.

bad habit

bad habit

când regăsești parte din viață în versuri de mâna a 13-a dintr-o melodie românească care e în heavy rotation la radio, atunci îți dai seama că ai atins fundul butoiului cu rahat în care te tot bălăcărești. și decizi să ieși din el.

că a venit primăvara și-i frumos afară. și tu strănuți în serii de câte 3 a 10 minute adunate și legate – dimineață, prânz și seară. că a venit primăvara.

se dezmorțește centrul nesimțirii și apar simptome timide ca niște ghiocei. să le mai turnăm niște apă și să simțim soarele pe piele.

dorul a ajuns să fie un privilegiu. cam așa.

tous les mêmes

dacă ies din apele ăstea tulburi și mâloase, ies bine merci. și mă afund în butoiul meu plin cu nepăsare. extreme. mi s-a luat de pendularea asta, așa că zic ca măcar o dată să fac altfel. iese tot cum… iese. mai dăm un cap.

aș scrie că mi-e scârbă. și că mi-e drag. și că mi-e cumva. oricum. ajung la capătul sacului și nu găsesc nici urmă de simțământ. agitația nu creează un ceva din nimic. dăm din umeri. nu ete.

până una-altă privesc ca-n oglindă. oftez a been there, done that și încă mai rău. toleranță și bătut pe umăr. urechi a ascultare.

fac permutări de măști și mă supăr când aud că aș avea (doar) două fețe. subestimare. mai contează și din ce unghi privești, dar asta-i greu de digerat. cui să desenez?

e de dus pe câmpii când și joaca devine monotonă. să nu devină. mantră.

ne întâmplăm

între semi atacuri de semi ipohondrie susținute de semne și simptome care trec de la neplăcut la insuportabil se face că mai și trăiesc. culmea, sunt în prezent și-mi cam place, așa, cu toate belelele ăstea care curg una după alta, dar care alternează cu zâmbete care-mi sunt pictate de la o ureche la cealaltă. totul e mișto când trăiești în prezent. cum ar zice cineva, I’m happy, even when I’m sad.

bring out the big guns, we’re back in business.

elastic heart

* mai la vale, textul conține ceva limbaj licențios *

unele romane n-ar trebui în veci a fi ecranizare. schițe de copil de clasă primară. esență ioc, emoție ioc. o înșiruire de scene în care tai cu toporul și-apoi lipești cu scotch.

sia își cere scuze public pentru clip. de ce, fată dragă, îți ceri scuze? desigur, din motive de tălâmbi care văd acolo ceva pedofilie. o fi shia bărbat în chiloți și fata are numai vreo 12 ani, dar eu nu văd nimic nici măcar vag erotic ce fac ei acolo. ce dracu’, chiar există oameni spălați pe creier numai cu sex, puli, pizde și buci, încât nu mai fac nicio diferență între un act artistic care spune cu totul și cu totul altceva decât ce vedeți voi, cretinilor, și un act sexual!

na, că m-am umplut de acte. și de spume.

ce să mai pomenesc că unii îndrăznesc să spună despre victimele din paris că și-au căutat-o. un fel de, băi pulică, mie dacă nu-mi place fața ta sau ce spui și te plimbi nestingherit pe stradă și te văd, mă instigi! și-așa că îndrăzneala asta te a te plimba nestingherit mă justifică atunci când te urmăresc eventual până acasă și-ți dau cu ciocanul în cap până îți fac creierii pastă.

lighthouse

mă pornesc greu. conștientizez niște frici și ceva panică. se lasă cu insomnii și hipertermie. adorm adânc și rețin visul de după prima trezire.

un pat jos, poziționat greșit. m-am împiedicat de motani torcători și-am știut că-s unde trebuie. vertij și tot păru-n ochi. fețe necunoscute și zâmbitoare. și liniște. mă gândesc la cafea, dar mă îndrept spre baie. în drum dau play la ceva kashmir, de la un sistem ce știu că nu-i al tău, conștientă că nimic nu-i real. dar e bine. mă trezesc înainte de a reveni din baie.

lipsește cafeaua. încă.

zâmbesc spre un soare cu vânt și de la geamul meu văd un mâț negru care mă privește curios. să te las, oare?

scandinavian sunday

gerar vine cu liniște, prea multă liniște. iar liniștea asta îmi dă senzația că am murit deja și încă n-am aflat. și-așa-mi stau sub pături și moțăi, cu luminițe verzi de instalație bătând în ochi chiori, de somn și de viață.

îmi inaugurez agenda lui 2015, primită neașteptat, de la un om drag, care-mi știe piticii cu textura și alinierea. mulțam fain! să facem niște zgomot pe hârtie.

musai trebuie să-mi reiau cafelele. gata cu hibernarea, zic.

am rămas același om fără rezoluții la final/început de an. îmi continui drumul, fără să tai acum și aici, că așa se dictează de undeva. îmi văd de rezoluțiile și revoluțiile mele, începuturi și sfârșituri de 5 ori pe săptămână, dacă e cazul. și mai ales între, curpinsă în.

de tine nu mai fug. te țin acolo, aproape, între două panici. am irosit prea multă energie încercând să te scot din mine. am turbat de furie, de neputință și de încăpățânare. am strigat că nu mai suport, că nu mai vreau. că te urăsc, că te iubesc, și-apoi că nu mai simt nimic. după orice furtună ești tot aici. și eu cu o țiglă în minus pe acoperiș. așa că te las în pace, șezi blând acolo, până oi reuși ceva, nu știu ce, poate un soi de asimilare sau uitare.

din când în când mă scald în oaza mea de povești, zâmbete și cafele calde cu miere. te aștept cu povești noi. am rămas cam flămândă.

dust-Portraits-©Gabriel-de-la-Chapelle-4__880

smother

visul ăla frumos poartă parfum cu nota de vârf de tristețe.

lumea-și plânge morții vip. eu mi-s doar obosită. parcă iar n-am timp. parcă iar fug în cerc. parcă iar mă privez de elemente vitale.

ciugulesc pe fugă câte-o discuție cu sens, un cuvânt care să-mi țină mintea ocupată, o senzație care să-mi pună creierul pe pauză.

între timp, ciocolățim măria ta!

lanțul coliviilor

meccano mind // 2014

ianuarie, 2014

devorez lacom filme europene să-mi mai spăl scenariile americănești din creier, ălea 5 la număr, rulate excesiv, cu prea puține variațiuni. ducă-se. pentru moment. m-am îndrăgostit de-un film. mandariinid (2013). // filmul anului

echilibru-mi există doar în cap, ca țel prăfuit. am nevoie de-o busolă, că direcția mi-o aflu singură. tot spre sud. // când am impresia că știu ce vreau

m-am prins într-o buclă și am lăsat-o să-mi cânte dorurile. cântau și pentru tine, om înalt și drept, în sunet de clopot. // der vorghormia (rip)

Continue reading

bazsarózsa

un guturai încăpățânat m-a țintuit la pat, într-o inerție nefastă. încă nu se dă plecat. în plus, mi-a instalat în oase virus de stare de cuibăreală. a uitat, însă, să-mi dea și-un cuib. mno, încropim ceva cu filme, poate ține și de cald.

trei replici dintr-o piesă de teatru văzută acum opt luni mi-au suit un nod în gât care nu trece nici cu buline, nici cu siropuri. doresc să cred că-i un simptom autolimitat, cum doresc să cred asta despre tot. ducă-se. până atunci răspund la un mail cu întârziere de-un an și cred că timpul s-a oprit în loc. când colo-s doar eu.

trăiesc câte-un pic între țopăieli, vin fiert și litri de apă. între da și nu. când al tău, când al meu. între oameni cu zâmbete sincere și perdele de fum. pe lângă teancul de cărți și lista de făcut. cu gândul la tine, din când în când. cu resemnare. și uneori cu bucurie. cu ideea că ești bine. că-mi ești bine.