drowning

ce faci? ce mai faci? ce-ai mai făcut?

am un blocaj de câteva secunde de fiecare dată când aud una din întrebările ăstea. răspund scurt bine sau same old, same old. ori încep să îndrug verzi și uscate despre serialele sau filmele pe care le-am văzut, cărțile pe care le-am mai citit.

ce fac, de fapt, nici eu nu știu. nu-i ca și cum mă simt pierdută în spațiu. nu, știu cât de cât unde sunt, văd cărarea pe care vreau să merg. direcția e bună, eu sunt bine, numa’ că-mi lipsesc… picioarele. pași spre. zero. nada. nimic.

din când în când simt că mă sufoc în marea asta de nimic. m-am suspendat. autosuspendat. n-am timp de nimic și tot ce mi-a mai rămas e timpul. mă întorc la sfântul pix și hârtie, care-mi ordonează câte-un pic existența.

Advertisements
scari

often

ce faci când nu-ți mai vine a scrie în pătrățica ta, dar frânturi din alții te zguduie puțin și-ți readuc aminte părți din tine?

faci cam așa…

…fuga nu mi-a adus niciun beneficiu. crezând că un loc mă va vindeca, mă va face întreagă a fost beție cu apă rece. e bună schimbarea, pe perioade. la început vine totul în valuri de nou. totul e nou, dimineața într-o casă nouă, cafeaua făcută la un filtru nou, băută dintr-o cană nouă, tu încercând să-ți găsești locul tău în bucătăria cea – cum altfel? – nouă. și-apoi dai nas în nas cu aceleași frământări, temeri. și parcă-s mai pronunțate. că ai plecat de acasă. nu mai ai un loc în care să te simți în siguranță, indiferent de circumstanțe. nu mai ești acasă nicăieri. te întorci și te simți străină. și apoi reînveți să te simți acasă ca… acasă.

september

o mână de tunete şi-o adiere de vânt mi-au alungat piticii gălăgioşi din faţa ferestrei. când mi se termină muzicile, rămân legănată în ritm de copaci verzi şi plini de flori de tei. diverse organe-mi comunică, prevăd şi prevestesc prin cod de apăsări şi înţepături. ho, c-am înţeles, potol.

verile mi-au fost mereu a aşteptare. cum necum, vara asta vrea să-mi fie altfel. a faceri şi desfaceri.

Băi, tu cine eşti?

nancyEşti suma alegerilor pe care le faci. Eşti ceea ce mânânci. Eşti oamenii pe care îi iubeşti. Eşti produsul părinţilor şi al societăţii.  Eşti muzica pe care o asculţi şi cărţile pe care le citeşti. Eşti toate măştile pe care le porţi. Eşti multiplu de senzaţie şi exponent de stare. Eşti ce se întipăreşte celuilalt pe retină. Eşti ceea ce trezeşti în alţii.

Băi, eşti ca un butoi gol în care verşi şi tu şi alţii diverse. La un moment dat îţi dai găuri, singurel, să mai elimini din prejudecăţi, din idei cu care nu mai rezonezi, din oameni care nu-ţi mai stârnesc emoţii. Şi eşti tot tu, mereu, în continuă schimbare.

All you need is love?

iubireA devenit un soi de tradiţie ca omul să nu se mai accepte pe sine. Se judecă mai aspru decât îl judecă ceilalţi, îşi găseşte felurite defecte, îi vine tot mai greu să trăiască el cu el. Şi atunci caută pe altul cu care să trăiască. Şi care să-l iubească. Şi care să-l accepte. Eventual, să-i fie dovada vie şi constată că nu e chiar cea mai groaznică fiinţă de pe suprafaţa pământului. În cele mai gri momente ale existenţei va pune totul sub semnul Continue reading

Telegrafic, un mai pe final

bucle-blondedurere difuza. durere acuta. febra. durere acuta. dureRE-RE-RE.

urgente. fete plictisite. plimbat pe coridoare. agitatie. accidente. perfuzie. doua cabinete. o reteta. mergi acasa.

durere. febra. febra. stare de rau generalizat. arat ca o fantoma.

urgente. o fata prietenoasa. inca o fata prietenoasa. consult. propunere de cazare.

dimineata. prezentat cu bagaj, gata de cazare. aceeasi fata prietenoasa. schimbat. salon. pat.

Continue reading

enjoy the ride

relativitatea îmi dă un straniu sentiment de siguranţă. caracterul permanent e cel care îmi dă fiori reci pe şira spinării. știu că un lucru sau o activitate care-mi place acum, după 6 luni nu-mi va mai plăcea, ba chiar îmi va da senzaţia de sufocare şi insuportabilitate. am nevoie de un mic element de noutate introdus periodic şi de (senzaţia de) evoluţie în activitate. îmi displace să conştientizez că bat pasul pe loc. și când conştientizez, într-un  straniu act de compensaţie, încep să fac salturi. îmi doresc să învăţ să fac paşi mici şi constanţi. probabil asta va fi provocarea vieţii mele. găsirea unui echilibru. împăcarea cu o anumită monotonie a lucrurilor de zi cu zi, împletite cu mici escapade. și când mă gândesc că voiam să scriu despre alt subiect. despre simţire, rămas bun şi dor. în alt capitol.