lighthouse

mă pornesc greu. conștientizez niște frici și ceva panică. se lasă cu insomnii și hipertermie. adorm adânc și rețin visul de după prima trezire.

un pat jos, poziționat greșit. m-am împiedicat de motani torcători și-am știut că-s unde trebuie. vertij și tot păru-n ochi. fețe necunoscute și zâmbitoare. și liniște. mă gândesc la cafea, dar mă îndrept spre baie. în drum dau play la ceva kashmir, de la un sistem ce știu că nu-i al tău, conștientă că nimic nu-i real. dar e bine. mă trezesc înainte de a reveni din baie.

lipsește cafeaua. încă.

zâmbesc spre un soare cu vânt și de la geamul meu văd un mâț negru care mă privește curios. să te las, oare?

smoke

it’s there, it’s where it begins and it’s calling your name
you’ve been down there all night in a state that I cannot explain
behind grey curtains of ash from a word it was born
now smoke rises high from your head, morning mist laying dead on naked shoulders
no flowers no thorns

*_*

maeva in wonderland

magia mă decolorează și mă șterge de pe piele. îmi strică forma lăsată în pat și-mi pune în pericol rețetele din bucătărie. portocaliul din păr și-o asemănare izbitoare îmi pictează un zâmbet pe chip. încă sunt acolo.

am pierdut șirul la cei nșpe mii de pași întru recuperare, reculegere, refacere și toate re-urile care-mi stau în gât, a sufocare.

m-am pierdut în labirintul ăsta. și nu știu drumul spre casă.

in a bar

mă simt prinsă între tine și nimic.

și încep să vă confund, iar cu cât mă simt mai confuză, cu atât mai viu retrăiesc toate trăitele, netrăitele și închipuitele. a fost delir. piesă fără scenariu jucată de nebuni. doi nebuni prinși de-un elastic.

încă simt ultimul sărut pe buze. și încă îmi simt lacrimile gata-gata să curgă șiroaie. și încă mă sufocă nenorocitul ăla de nod din gât.

și încă aștept să treacă. ziceai că o să treacă.

toate trenurile n-au făcut decât să mă ducă departe de tine.

killing all the flies

pe lângă panica ce mi se instaleaza în oase când las ceva pe ultima sută de metri, am impresia mai mereu că am la dispoziție tot timpul din lume. sunt prea cheltuitoare cu timpul meu, pe care-l las să treacă, să se ducă, cu sentimentul clar că în urma lui rămâne – nu știu prin ce magie – și mai mult timp.

în virtutea asta, după șase luni de cluj cunosc bine un cinema, mai cunosc cât de cât vreo trei cârciumi, dar de una singură cred că aș ști să ajung doar într-una, nu am reținut niciun nume de strada, decât strada a cărei plăcuța am fotografiat-o pentru tine, cunosc un deal cu cai, o potecă între două biserici, un drum ce trece pe lângă gară, vag îmi amintesc interiorul unei cofetării, și ca și cum s-ar fi întâmplat ieri, un mesaj cu “dor”, ce-a reușit să mă picteze în roziu până-n vârf de urechi. cumva, ceva s-a sfărmat în mine, și jumate de cluj e numai despre tine. acolo m-ai descoperit într-o dimineață urâtă, în casa aia m-ai făcut să dansez și tot atunci să-mi fie prima dată dor de tine. acolo m-am simțit vinovată și undeva la un etaj am băut primul pahar de vin împreună, printre zeci de aparate foto.

aveam impresia că o să am tot timpul din lume, pentru mine, pentru noi.

foreign language

printre atâtea doruri

am uitat

să-mi fie dor de mine.

c’è un posto vuoto

îmi iau timp să înțeleg, să procesez, să nu mai acționez. impulsionată de o mie de senzații, mă arunc cu capul înainte și am ajuns să am pe umeri un mare cucui care pulsează neîncetat. m-ar ajuta, probabil, să nu mai visez atât. există acolo cadru, poveste, oameni, intrigă și-o paletă întreagă de simțiri. mi-a plăcut ușa secretă de aseară care ducea spre terasa cu măsuțe de lemn și scaune din răchită. un fel de terasă de bar părăsită, a ta, numai pentru mine, continuată de-un lac cu apă neclară, pe care pluteau frunze îngălbenite. la mine-n cap e toamnă.

crede în ei

vine o vreme din aia în care vrei.

vrei să-ţi termini treaba repede şi bine, vrei să citeşti cinci cărţi de-odată, vrei să te plimbi prin parcuri şi ţintirime, vrei să vezi nu ştiu ce film vechi la cinema, vrei să devorezi serialul ăla care-ţi place la nebunie, cu mafiotul ăla drăgălaş ca un copil, vrei să găteşti nu ştiu ce reţetă sofisticată, vrei să fie curăţenie lună-n casă, vrei să vezi oameni vechi şi oameni noi. şi toate în acelaşi timp. şi acum, dacă se poate.

şi-apoi vine-o ploaie. şi nu mai vrei nimic.

îţi pui pauză la oboseală şi le iei aşa cum vin. cum or vrea ele.

cuvinte și tăceri

umblăm bezmetici. legați la ochi. mai scormonim din când în când în pământ. superficial. mergem mai departe. ne mai oprim. mai privim în urmă. în stânga, în dreapta. înainte-i mereu o ceață lăptoasă. mai tragi cu ochiul într-o oglindă. cineva te privește pe furiș. cine naiba o fi?

gloanţe, nu sfaturi

îs haplea. am devorat un oarecare număr de file şi încă nu mă simt sătulă. şi ştiu că o să galopez, cu ţeasta înainte, până o să simt că mă înec în litere şi-or să-mi vină înapoi fraze întregi regurgitate. simt paradoxal. oamenii departe îs aproape şi invers. asta-i de fapt un exerciţiu stângaci de minţi-m-aş frumos. ei sunt împrăştiaţi care încotro şi eu nu sunt niciunde. plutesc într-un vid însingurat de ciocolată amăruie cu sare neagră.