in a manner of speaking

cenușiul de-afară mi-l încălzesc în bluza mea lălâie; pusciferium mă hrănește pe cale auditivă și eu îmi zâmbesc de parcă azi ar fi ultima zi de fericire. și de-ar fi, ce?

citeam pe undeva și-am auzit lucrul ăsta din multe părți – mă, noi ăștia de scriem și avem bloage, părem niște tristomani fără seamăn, pe motiv să avem chef de scris și analiză numai când ceva nu-i tocmai în regulă. și-așa, după o citire pe diagonală, am putea trage concluzia că suntem niște plângăcioși cu nevoie de atenție și compătimire.

așa, ca să rămână consemnat în istoria mea neimportantă, neinteresantă și mai multe ne-uri – azi îs fericită. azi îs bine, după un lung somn odihnitor și-o cafea țapănă.

ce dacă simt că fisurile se lărgesc în prăpăstii? ăsta e cursul firesc. să dansăm, zic, pe margini de prăpăstii și să cântăm cât de țin plămânii în picaj. zburăm, da?

afterglow

afterglow

citesc despre dragostea care rezistă, se clădește, înflorește și dăinuie. parcă citesc dintr-un tratat din ăla plin de teorie, pe care nu pot să-l diger, pentru că nu-l văd pus în practică. unde sunt oamenii ăștia? cică ei există. iar el pare că de obicei se numește alexandru. dragostea cu porția mă-nconjoară din toate zările. și-atât cunosc. și zic că-atâta există. îs ignorantă, așa-i?

o declarație ciuntită face înconjorul lumii. cuvintele mele suspendate în bucătărie de ceva amar de vreme și-au găsit calea. fantomele vorbelor de-atunci dansează.

dragă-alexandru-al-meu,

te rog, vezi-ți de treabă. nu mă aștepta. fii fericit. orice cătălină e bună, atât timp când vorbește mult, visează mult, se încruntă când gândăcește-o problemă, nu te bagă în seamă când are căștile pe urechi, te ceartă și se ceartă pentru a te și a se cunoaște. du-i buchețele de flori luate cu 5 lei de la o băbuță, dansează cu ea măcar o dată pe săptămână, cu sau fără muzică și fă-o să râdă. aberați pe orice temă. pup-o des și desenează-i marțieni pe omoplați.

în rest o să fie bine.

milla’s dream

visez că-s țintuită pe scaun de-un psihopat, care mi se păruse atrăgător până în momentul în care-mi pică fisa că e… psihopat. m-am trezit înainte de înșiruirea tuturor ustensilelor de tortură. senzația, însă, a persistat de-a lungul zilei.

visez că am nu-știu-ce-boală-tropicală care-mi desfigurează fața și-mi explodează în zeci de molusco-gângănii-în-lichid-purulent. unele mai și mișcă. medicii mă trimit la plimbare. mă simt îngrețoșată și lipsită de speranță. încă văd grețoșeniile ălea în fața ochilor.

ciobu’ din gât

visez. mult şi des. și ţin minte, de obicei, detalii mai mult decât suficiente.

coşmaruri am rar. nici nu le numesc aşa, le spun doar vise tâmpite.

ca cel dinspre dimineaţă, în care vărsam cioburi mici de sticlă, care-mi răneau esofagul, limba şi gingiile. încercând să scot cioburile din gingii, îmi intrau în buricele degetelor şi de acolo începeau să curgă lin firicele de sânge îndoit cu apă.

instinctiv, mă uit la degete. sunt intacte. nicio zgârietură, nicio urmă de sânge uscat. mai iau o gură de cafea. alunecă nestingherită pe gât.