smoke and mirrors

smoke and mirrors

reflexii. întoarceri. recunoașterea în celălalt ca o reîntoarcere în timp cu zâmbet. m-am pictat în curcubeu, ca să-mi mai scot gri-petrolul din piele.

mi-s bine și nu prea știu a scrie.

Advertisements

ne întâmplăm

între semi atacuri de semi ipohondrie susținute de semne și simptome care trec de la neplăcut la insuportabil se face că mai și trăiesc. culmea, sunt în prezent și-mi cam place, așa, cu toate belelele ăstea care curg una după alta, dar care alternează cu zâmbete care-mi sunt pictate de la o ureche la cealaltă. totul e mișto când trăiești în prezent. cum ar zice cineva, I’m happy, even when I’m sad.

bring out the big guns, we’re back in business.

lanțul coliviilor

meccano mind // 2014

ianuarie, 2014

devorez lacom filme europene să-mi mai spăl scenariile americănești din creier, ălea 5 la număr, rulate excesiv, cu prea puține variațiuni. ducă-se. pentru moment. m-am îndrăgostit de-un film. mandariinid (2013). // filmul anului

echilibru-mi există doar în cap, ca țel prăfuit. am nevoie de-o busolă, că direcția mi-o aflu singură. tot spre sud. // când am impresia că știu ce vreau

m-am prins într-o buclă și am lăsat-o să-mi cânte dorurile. cântau și pentru tine, om înalt și drept, în sunet de clopot. // der vorghormia (rip)

Continue reading

shoot me down

asociez cafelele de dimineața cu oameni pe care i-am iubit cu o viață sau o seară înainte. când mi-e dor, reeditez cafeaua cu lapte neîndulcită, iar când mi-s amară, apare omul potrivit care-mi oferă cafea cu miere.

încerc să nu mai uit de mine, să nu mă mai uit în dorințele sau planurile altcuiva. fug mâncând pământul la simpla senzație de a fi absorbită în gândurile cuiva. zâmbesc la gândul de joc frumos, în care ne căutăm numai ca să ne pierdem.

exersez. să-mi dau voie să fac ce vreau, când vreau, renunțând în a cântări totul în corect și incorect, bine și rău. mai învăț să spun nu și nu vreau, fără să caut o motivație sau explicație care să pară mai ușor digerabilă.

metal and dust

metal and dust

“semnele ălea nu vor să zică nimic.”

aș vrea să spun că experiența ultimului an sau a ultimilor ani m-a învățat ceva. că am devenit mai înțeleaptă, mai luminată, că am înțeles ceva din toate întâmplările și că m-am transformat într-un om mai bun sau cel puțin mai conștient de-o direcție sau sens.

din păcate, nu pot spune nimic care să reflecte un vag aspect pozitiv. îmi dă cu minus, pe toate aspectele. sunt în cotradicție cu mine și cu cine credeam că sunt sau aș putea fi. cea-mai-bună-versiune-a-mea nu o mai văd ca fiind realizabilă, ci mai mult o utopie.

nu mai sunt întreagă și conștientizez că trebuie să exist astfel.

colb

gold

mai primesc o labă peste ochi, îmi mai dau și eu două, să fiu sigură că am priceput mesajul, mă tăvălesc prin praf, m-aș face una cu el și-apoi e liniște. și nu mă mai zvârcolesc. mă ridic. mă scutur. și mă uit împrejur.

încotro?

să lăsăm colbul să se așeze.

hai că se poate.

ps. o mâță sforăie duios.

porcelain

durerile de vineri seară se asortează cu pastile roz. ziua şi folia până la un luni rezonabil. tocatul de legume de la 2 uneori nu se potriveşte cu supa de la 5. cafeaua e prea slabă. veştile se împart pe capitole. un capitol se evită, poate-poate dispare. împart patul cu două. cărţi. ce poftă. mă enervează discuţiile telegrafice. mi s-a luat de discuţii nicicum terminate. vreau la mare.

devin tu. şi nu-mi pasă.

merry-go-round

nu ştiu când m-am trasformat în persoana asta nehotărâtă. vreau să fac un lucru şi peste juma de zi foarte probabil nu-l mai vreau şi mă trezesc oarecum, pe la final de zi, făcându-l. cam ăsta e ritmul. gândesc şi răsgândesc.

şi din când în când mă prinde muzica de poşetă. pare că se potriveşte cu starea asta de căldură lipicioasă.

takassim

am acceptat scurt cele maxim două urări de primăvară frumoasă în cea mai ploioasă toamnă a anului. m-a ferit ăl drag de sus de mai multe urări din ălea fară noimă, la vremile respective, că aveam șanse să câștig maratonul spre groapa marianelor, de unde nu mă mai scotea nici vreo rază de soare, nici vreun ghiocel zăpăcit. chit că acum nu-i nici 1, nici 8, nici vreo cifră rotundă, simt că fata asta cu flori prinse în păr, cam zăpăcită și întârziată, ușor aspră la început ne spune pe ton de vânt că a sosit. și ne orbește cu lumini puternice-n ochii obișnuiți a fi pe jumate închiși și ne amestecă firele de păr în cele patru zări. să dăm de veste, zic. haidem, copăcei, înmugurim?