twenty miles

în hora asta a mea nu prea se mai simte, se merge pe pilot automat și se vede cu ochi aproape închiși într-o conștientizare nedureroasă, cu buna credință că va trece. parcă-aș avea nevoie de-un cutremur și-mi vine să-mi gândesc toate catastrofele întru simțire, ca să realizez că nu-mi e dor de niciuna dintre ele. ducă-se.

citesc că lumea mai și suferă, mai și simte, citesc, că de vorbit nu prea vorbesc și mi se pare ușor ciudat și natural că lumea a continuat să fie lume, fără să iau parte.