elastic heart

* mai la vale, textul conține ceva limbaj licențios *

unele romane n-ar trebui în veci a fi ecranizare. schițe de copil de clasă primară. esență ioc, emoție ioc. o înșiruire de scene în care tai cu toporul și-apoi lipești cu scotch.

sia își cere scuze public pentru clip. de ce, fată dragă, îți ceri scuze? desigur, din motive de tălâmbi care văd acolo ceva pedofilie. o fi shia bărbat în chiloți și fata are numai vreo 12 ani, dar eu nu văd nimic nici măcar vag erotic ce fac ei acolo. ce dracu’, chiar există oameni spălați pe creier numai cu sex, puli, pizde și buci, încât nu mai fac nicio diferență între un act artistic care spune cu totul și cu totul altceva decât ce vedeți voi, cretinilor, și un act sexual!

na, că m-am umplut de acte. și de spume.

ce să mai pomenesc că unii îndrăznesc să spună despre victimele din paris că și-au căutat-o. un fel de, băi pulică, mie dacă nu-mi place fața ta sau ce spui și te plimbi nestingherit pe stradă și te văd, mă instigi! și-așa că îndrăzneala asta te a te plimba nestingherit mă justifică atunci când te urmăresc eventual până acasă și-ți dau cu ciocanul în cap până îți fac creierii pastă.

lighthouse

mă pornesc greu. conștientizez niște frici și ceva panică. se lasă cu insomnii și hipertermie. adorm adânc și rețin visul de după prima trezire.

un pat jos, poziționat greșit. m-am împiedicat de motani torcători și-am știut că-s unde trebuie. vertij și tot păru-n ochi. fețe necunoscute și zâmbitoare. și liniște. mă gândesc la cafea, dar mă îndrept spre baie. în drum dau play la ceva kashmir, de la un sistem ce știu că nu-i al tău, conștientă că nimic nu-i real. dar e bine. mă trezesc înainte de a reveni din baie.

lipsește cafeaua. încă.

zâmbesc spre un soare cu vânt și de la geamul meu văd un mâț negru care mă privește curios. să te las, oare?

scandinavian sunday

gerar vine cu liniște, prea multă liniște. iar liniștea asta îmi dă senzația că am murit deja și încă n-am aflat. și-așa-mi stau sub pături și moțăi, cu luminițe verzi de instalație bătând în ochi chiori, de somn și de viață.

îmi inaugurez agenda lui 2015, primită neașteptat, de la un om drag, care-mi știe piticii cu textura și alinierea. mulțam fain! să facem niște zgomot pe hârtie.

musai trebuie să-mi reiau cafelele. gata cu hibernarea, zic.

am rămas același om fără rezoluții la final/început de an. îmi continui drumul, fără să tai acum și aici, că așa se dictează de undeva. îmi văd de rezoluțiile și revoluțiile mele, începuturi și sfârșituri de 5 ori pe săptămână, dacă e cazul. și mai ales între, curpinsă în.

de tine nu mai fug. te țin acolo, aproape, între două panici. am irosit prea multă energie încercând să te scot din mine. am turbat de furie, de neputință și de încăpățânare. am strigat că nu mai suport, că nu mai vreau. că te urăsc, că te iubesc, și-apoi că nu mai simt nimic. după orice furtună ești tot aici. și eu cu o țiglă în minus pe acoperiș. așa că te las în pace, șezi blând acolo, până oi reuși ceva, nu știu ce, poate un soi de asimilare sau uitare.

din când în când mă scald în oaza mea de povești, zâmbete și cafele calde cu miere. te aștept cu povești noi. am rămas cam flămândă.