un guturai încăpățânat m-a țintuit la pat, într-o inerție nefastă. încă nu se dă plecat. în plus, mi-a instalat în oase virus de stare de cuibăreală. a uitat, însă, să-mi dea și-un cuib. mno, încropim ceva cu filme, poate ține și de cald.
trei replici dintr-o piesă de teatru văzută acum opt luni mi-au suit un nod în gât care nu trece nici cu buline, nici cu siropuri. doresc să cred că-i un simptom autolimitat, cum doresc să cred asta despre tot. ducă-se. până atunci răspund la un mail cu întârziere de-un an și cred că timpul s-a oprit în loc. când colo-s doar eu.
trăiesc câte-un pic între țopăieli, vin fiert și litri de apă. între da și nu. când al tău, când al meu. între oameni cu zâmbete sincere și perdele de fum. pe lângă teancul de cărți și lista de făcut. cu gândul la tine, din când în când. cu resemnare. și uneori cu bucurie. cu ideea că ești bine. că-mi ești bine.