colb

gold

mai primesc o labă peste ochi, îmi mai dau și eu două, să fiu sigură că am priceput mesajul, mă tăvălesc prin praf, m-aș face una cu el și-apoi e liniște. și nu mă mai zvârcolesc. mă ridic. mă scutur. și mă uit împrejur.

încotro?

să lăsăm colbul să se așeze.

hai că se poate.

ps. o mâță sforăie duios.

afterglow

afterglow

citesc despre dragostea care rezistă, se clădește, înflorește și dăinuie. parcă citesc dintr-un tratat din ăla plin de teorie, pe care nu pot să-l diger, pentru că nu-l văd pus în practică. unde sunt oamenii ăștia? cică ei există. iar el pare că de obicei se numește alexandru. dragostea cu porția mă-nconjoară din toate zările. și-atât cunosc. și zic că-atâta există. îs ignorantă, așa-i?

o declarație ciuntită face înconjorul lumii. cuvintele mele suspendate în bucătărie de ceva amar de vreme și-au găsit calea. fantomele vorbelor de-atunci dansează.

dragă-alexandru-al-meu,

te rog, vezi-ți de treabă. nu mă aștepta. fii fericit. orice cătălină e bună, atât timp când vorbește mult, visează mult, se încruntă când gândăcește-o problemă, nu te bagă în seamă când are căștile pe urechi, te ceartă și se ceartă pentru a te și a se cunoaște. du-i buchețele de flori luate cu 5 lei de la o băbuță, dansează cu ea măcar o dată pe săptămână, cu sau fără muzică și fă-o să râdă. aberați pe orice temă. pup-o des și desenează-i marțieni pe omoplați.

în rest o să fie bine.

issues

ceva nu-i în ordine.

când cea mai mișto întâmplare a săptămânii o reprezintă o nouă temă de wordpress, pe care s-o explorezi după bunul plac, nu-i a bună.

nu prea am treabă cu oamenii. nici ei cu mine.

m-am pus la izolat din motive de muci și incapacitate de a formula fraze coerente. am, așa, o vagă impresie că producția de muci o atins cote maxime pe nas de locuitor, iar discuțiile cu ceva sens fac parte din sezonul trecut.

aștept liniștea legănată de tren.

clubbed to death

o oră jumate de clubbed to death și paișpe mailuri trimise. mai beau o gură din cafeaua asta rece. câteva mici incidente mă fac să-mi pun la îndoială apartenența la realitate. mi se pare de-o nesimțire ieșită din comun să acuzi, când te faci vinovat de-aceleași bube-n cap. asta, ori n-ai nici cea mai vagă idee cine te privește din oglindă.

repetiția nu-i muma învățăturii. îi muma nervilor flexați și-a erodării. zici, zici și le repeți până mi se face pârtie pe circumvoluțiuni și tot ce-mi vei spune mai apoi va aluneca alene, fără să lase o urmă.

așa cum vara mi-e așteptare, toamna-mi vine cu uitare. țin aproape de-un carnețel și-un pix în care să-mi notez încă neuitatele. simt nevoie acută de mișcare. fiecare bucată de lut urlă a mișcare și-a aer. căști și-o direcție.

formidable

confund liniștea cu amorțeala. și invers. n-am stare să înțeleg. n-am stare de aici și acum. inevitabil mă blochez într-un punct în care mă rup de realitate. mă joc de-a ghicitul. încerc să mă pregătesc pentru diverse scenarii. mai ales pentru ălea proaste. nu văd nimic mai departe de o lungă așteptare.

îmi amintesc că urăsc surprizele. și uneori oamenii și imprevizibilul. îmi doresc, însă, ca cineva sau ceva să mă surprindă cu adevărat. o reacție dansândă în pași noi. pe care să mi-o descopăr într-o emoție nouă. un nou ritm, o nouă bătaie. un amestec de reacții chimice sau fizice neîncercat în 25 de ani.

cadou de sfert de veac.

m-aș pune la borcan, cu gândul c-aș face de-o murătură perfectă.

waiting game

o șosetă flaușată și-un papuc de casă mi-au fugit în lume. să fie fericiți.

am coatele făcute franjuri și sms-uri trimise de un ultim pahar de vin. dacă până acum îmi doream ca oamenii să aibă un buton de delete – un mic x deasupra capului – acum mi-aș extinde cererea și pentru zile. un calendar fără weekend-ul trecut, vă rog. servesc aici.

fericirea altora îmi provoacă greață. mi se strânge stomacul și face tumbe cretine. suferința altora îmi provoacă dureri fizice. vreau vid. și ciocolată.

milla’s dream

visez că-s țintuită pe scaun de-un psihopat, care mi se păruse atrăgător până în momentul în care-mi pică fisa că e… psihopat. m-am trezit înainte de înșiruirea tuturor ustensilelor de tortură. senzația, însă, a persistat de-a lungul zilei.

visez că am nu-știu-ce-boală-tropicală care-mi desfigurează fața și-mi explodează în zeci de molusco-gângănii-în-lichid-purulent. unele mai și mișcă. medicii mă trimit la plimbare. mă simt îngrețoșată și lipsită de speranță. încă văd grețoșeniile ălea în fața ochilor.

maeva in wonderland

magia mă decolorează și mă șterge de pe piele. îmi strică forma lăsată în pat și-mi pune în pericol rețetele din bucătărie. portocaliul din păr și-o asemănare izbitoare îmi pictează un zâmbet pe chip. încă sunt acolo.

am pierdut șirul la cei nșpe mii de pași întru recuperare, reculegere, refacere și toate re-urile care-mi stau în gât, a sufocare.

m-am pierdut în labirintul ăsta. și nu știu drumul spre casă.