in a bar

mă simt prinsă între tine și nimic.

și încep să vă confund, iar cu cât mă simt mai confuză, cu atât mai viu retrăiesc toate trăitele, netrăitele și închipuitele. a fost delir. piesă fără scenariu jucată de nebuni. doi nebuni prinși de-un elastic.

încă simt ultimul sărut pe buze. și încă îmi simt lacrimile gata-gata să curgă șiroaie. și încă mă sufocă nenorocitul ăla de nod din gât.

și încă aștept să treacă. ziceai că o să treacă.

toate trenurile n-au făcut decât să mă ducă departe de tine.

Advertisements

killing all the flies

pe lângă panica ce mi se instaleaza în oase când las ceva pe ultima sută de metri, am impresia mai mereu că am la dispoziție tot timpul din lume. sunt prea cheltuitoare cu timpul meu, pe care-l las să treacă, să se ducă, cu sentimentul clar că în urma lui rămâne – nu știu prin ce magie – și mai mult timp.

în virtutea asta, după șase luni de cluj cunosc bine un cinema, mai cunosc cât de cât vreo trei cârciumi, dar de una singură cred că aș ști să ajung doar într-una, nu am reținut niciun nume de strada, decât strada a cărei plăcuța am fotografiat-o pentru tine, cunosc un deal cu cai, o potecă între două biserici, un drum ce trece pe lângă gară, vag îmi amintesc interiorul unei cofetării, și ca și cum s-ar fi întâmplat ieri, un mesaj cu “dor”, ce-a reușit să mă picteze în roziu până-n vârf de urechi. cumva, ceva s-a sfărmat în mine, și jumate de cluj e numai despre tine. acolo m-ai descoperit într-o dimineață urâtă, în casa aia m-ai făcut să dansez și tot atunci să-mi fie prima dată dor de tine. acolo m-am simțit vinovată și undeva la un etaj am băut primul pahar de vin împreună, printre zeci de aparate foto.

aveam impresia că o să am tot timpul din lume, pentru mine, pentru noi.

c’è un posto vuoto

îmi iau timp să înțeleg, să procesez, să nu mai acționez. impulsionată de o mie de senzații, mă arunc cu capul înainte și am ajuns să am pe umeri un mare cucui care pulsează neîncetat. m-ar ajuta, probabil, să nu mai visez atât. există acolo cadru, poveste, oameni, intrigă și-o paletă întreagă de simțiri. mi-a plăcut ușa secretă de aseară care ducea spre terasa cu măsuțe de lemn și scaune din răchită. un fel de terasă de bar părăsită, a ta, numai pentru mine, continuată de-un lac cu apă neclară, pe care pluteau frunze îngălbenite. la mine-n cap e toamnă.

stratosphere serenade

conform feisbuc, toată lumea s-a căsătorit în finalul ăsta de august. mă amețesc pozele cu rochițe de cele mai multe ori drăgălașe și pieptănături, fără prea multe excepții, absolut oribile. nu mai spun de opera de artă numită make-up, care trebuie musai să fie în 7 culori, din care 3 super electrizante și ochiu’ alungit nefiresc cu niște gene în smocuri nu știu de care. înțeleg, că-i ocaziune specială, că *adaugă aici ce motiv vrei tu*, dară de ce tre’ să arăți musai ca un clovn incomod pe picioroange? motivele sunt enumerate mai sus, plus bonusul de minim 12 cm la înălțime, în condițiile în care tu o arzi lejer în teneși și bocanci în restul anului. arăți feminină doară dacă stai pe loc. dacă ai făcut un pas o să se activeze instant mersul de donald, rățoi pe tarla. și tu nu vrei asta, deci ai și tu o măsură. cu această ocazie o să-mi manifest admirația profundă pentru femeile care știu să meargă pe tocuri cu grație și care dau impresia că e un lucru ușor de făcut.

alt fenomen fesbucian – lepșele – top 10 cărți care ți-au influențat viața – în general am citit liste frumoase, cu cărți frumoase, haioase. câte unul care o arde mai filosof o să trântească colușa un greu al literaturii și probabil, da, i-a influențat viața și nervii, încercând să priceapă toată înșiruirea aia de cuvinte. fiecare cu lista lui, pân’ la urmă. ce m-a făcut să casc ochii rău a fost un comentariu făcut de o duduie, la lista cuiva, cum că “se putea și mai bine”, mi s-a părut de-o nesimțire și prostie cruntă. și ca să defilez și io cu propria mea intoleranță, am stâmbat din nas când am dat într-o listă de marele gatsby. n-am întrebat în ce mod a fost atât de atinsă respectiva persoană, că nu mi-era vreo cunoștință, dar nici nu cred că mă interesează prea tare. o fi daisy prima pițipoancă surprinsă în literatură, dar să o lăsăm acolo, undeva uitată pe un raft.

aceaași leapșă – varianta haioasă rău e top 10 cărți începute și neterminate – și acolo lumea e sinceră în exemplificări, fiecare carte cu povestea și povestea cu umorul ei.

de găleți turnate în cap n-am să pomenesc, că subiectul e deja cam expirat.

aaah! găleata mea turnată în cap e că după lungi căutări de cado perfect, într-un final l-am găsit. mic, de purtat, spune cea mai poveste dintre povești și vine în cel mai drăguț ambalaj. și cel mai probabil o să devină cel mai cado pentru mine, din motive pe care nu le înțeleg, dar nici nu-mi mai bat capul. dar nu-i bai, c-ar fi cazul să mă mai bag și eu, pe mine, în seamă.