ma benz

cele mai frumoase zile. cele mai nasoale zile. da, da, îs aceleaşi. nu ştii să le mai culegi şi să le deosebeşti culorile, că totu-i o amestecătură şi tu eşti cea mai amestecată. o dai din calm în bocet, din bocet în râs şi-apoi iar în râuri şi-n sori şi-n zbor de cocori. pff, uite rima.

te joci cu nefăcutul, cu concediu de la viaţă, cu senzaţii de somn şi cu insomnii de ochi în pereţi. n-ai mai văzut un film de prea mult timp şi-un film bun de nici nu-ţi mai aduci aminte. ai mai recuperat cu cititul şi măcar pentru asta eşti mulţumită. încă ai trei cărţi începute pe noptieră, pe care le mângâi în fiecare seară drăgăstos.

bagi în tine popcorn din ăla cu bacon, care ştii că îţi face rău, dar era singura pungă care mai supravieţuise în casă. faci un mix de poporn şi napolitane cu ciocolată, peste care torni cantităţi generoase de cafea. după care ţi se prăvăleşte un bolovan în stomac şi te apucă căscatul.

suferi după un ghemotoc de blană cu cei mai frumoşi ochi verzi pe care nu o să-i mai vezi. vrei un ghemotoc de blană în braţe, să-ţi toarcă liniştit şi-a înţelege, pe care să-l mângâi până-ţi trece dorul. de-ar trece. te gândeşti serios să te apuci să pândeşti pisicile din cartier. declari acum şi aici că eşti nebună.

dacă nu există terapii în duş, ar trebui să se inventeze. de te miri unde-mi vin amintiri şi idei, ca nişte piese de puzzle cu care nu ştiu ce să fac. mi le împrăştii prin diferite colţuri de mansardă şi praful se depune.

anabasis

m-aş plânge de somn stâmb, de câini care stau la bârfă în miez de noapte, de mobila vecinului hârsâind în creierul meu. dar nu-mi vine. azi-noapte oraşul a sunat ca un cântec de leagăn, continuat în vis de melodia lui daisy.

nu-mi mai vine a scrie. nici a spune. stau pitită într-o mare de puncte de suspensie.

vreau ca şirul ăsta de cod să se destrame, că toţi urlăm a eroare.

crede în ei

vine o vreme din aia în care vrei.

vrei să-ţi termini treaba repede şi bine, vrei să citeşti cinci cărţi de-odată, vrei să te plimbi prin parcuri şi ţintirime, vrei să vezi nu ştiu ce film vechi la cinema, vrei să devorezi serialul ăla care-ţi place la nebunie, cu mafiotul ăla drăgălaş ca un copil, vrei să găteşti nu ştiu ce reţetă sofisticată, vrei să fie curăţenie lună-n casă, vrei să vezi oameni vechi şi oameni noi. şi toate în acelaşi timp. şi acum, dacă se poate.

şi-apoi vine-o ploaie. şi nu mai vrei nimic.

îţi pui pauză la oboseală şi le iei aşa cum vin. cum or vrea ele.

bossanova

mi-e aşa bine. şi aşa rău. îmi mulţumesc mie că-mi botez postările cu titluri de melodii pe care le ascult în timp ce scriu. 😆 aşa, când am chef de aduceri aminte şi surprinderi plăcute, mă caut şi le caut. culmea, uneori mă şi găsesc.

e vreme de plimbat prin cimitire şi de stat cu dosu-n iarbă. vreme de păr nearanjat şi unghii tăiate scurt. vreme de stat turceşte, de citit prin cârciumi şi râs de unul singur. vreme de stat cu spatele spre intrare, cu creierii în colţ de perete crăpat.

te mai întrebi de ce unii se agită, de ce te agiţi tu, de ce unii-s proşti sau neînţelegători, de ce alţii îs răutăcioşi, de ce? cea mai neplăcută întrebare ce-ţi răsună în urechi şi între ele.

când draci a trecut ziua asta?

la răsărit

o melodie oarecare bătută-n perete virtual ţi se scurge-n urechi şi-n suflet în valuri de spini. fără conştientizare. fără amintiri. vine de undeva din tine şi abuzezi de replay până ce se rotunjesc spinii.

***

o zi ca o vacanţă e bine-venită oricând, indiferent că pică-n uichend sau în mijloc de săptămână.

***

vecinii care ţin teveul deschis cu sonorul la maxim în miez de noapte ar trebui torturaţi cu picătura chinezească. sau cel puţin adormiţi cu bâte.

***

proasta organizare doare şi-mi fute zenul. în categoria asta se (mai) înscrie începerea unui eveniment după ora anunţată, colanţii cu capete de cranii pictate parcă de o copilă de 3 ani pe o domişoară din staff, grupurile gălăgioase de adolescenţi, dar mai ales adolescente îmbrăcate după ultima modă a colţului de stradă, să-mi găsesc locurile deja ocupate, să aflu că deşi am plătit şi eram cu biletele în mână, cumva lor le-au venit biletele retur, să dureze mai mult de 30 de secunde până să-mi ocup locurile de drept, altă domnişoară din staff având impresia că a discuta cu voce tare o va face cumva mai importantă. din fericire zenul meu a fost restabilit imediat după ce dragul de manole a început a căra bagaje.

diary of dreams

să-ntâlnesc un om vechi pe străzile unui oraş necunoscut a făcut ca totul să îmi pară mai aproape. şi-o cârciumă necunoscută mi-a dat senzaţia de cârciumi de acasă. i-am adulmecat mirosul de tutun şi i-am mângâiat lemnul scorojit al mesei. am stat într-un colţ, eu şi-un drapel cam jigărit. m-am bucurat de omul ăla vechi din faţa mea şi am privit spre oameni noi. m-am îndrăgostit de povestea care înconjura un bărbos cu barba albă. i-am zâmbit… mi-a zâmbit.

***

dragă domnişoară de la metrou,

eşti frumoasă.

am vrut să ţi-o spun atunci, dar mi-a fost teamă să nu te sperii.

***

uichendul ăsta mi s-a îndeplinit o veche dorinţă. una din puţinele care-au rezistat. fericirea mi-a explodat în lacrimi pe final de “eu cine sunt?” şi s-a scurs în aplauze. cât drag…