joi (început de bucureşti)

între o răceală şi-un pms visez urât, adorm greu şi mă trezesc mult prea devreme. am redus cafeaua la o cană de mărimi normale, la care mă lungesc câte-o zi de muncă. spaţiul meu de lucru e invadat pe post-it-uri, ciorne, căni, pixuri şi agende. şi-un borcan de miere de salcâm.

în fiecare zi îmi doresc să citesc şi la final de zi îmi şoptesc că mâine… cele cinci cărţi începute încep a-şi manifesta nerăbdarea, iar alte câteva zeci se înghesuie la coadă. mi-e dor să mă pierd între file, într-un alt univers, în pielea unui personaj. dar la fel de dor îmi era să am atâtea lucruri de făcut încât să fie necesar să mi le notez, pentru a nu uita ceva.

îmi place ce fac şi să descopăr elemente noi, pe care să le asimilez. după ce lungi şiruri de caractere se transformă în valuri, îmi clătesc mintea în tăiat de legume. încă mă mir că această activitate, pe care o consideram pierdere de vreme şi pentru care nu credeam că voi avea răbdare, o găsesc relaxantă.

mă las surprinsă de oraşul ăsta şi îmi plănuiesc seri de concerte şi piese de teatru. intenţionez să-i privesc partea frumoasă, înainte să mă strivească urăţenia şi părerile deja formate ale altora. lansez invitaţii spre cafele oricui ar avea plăcerea.

Advertisements

She was K

anunţ de minim interes: am deschis un nou blog, unde intenţionez să postez citate din cărţile pe care le citesc, muzici pe care le mai ascult, capturi pe care le găsesc interesante din filmele pe care le urmăresc. adică nimicuri de-ale mele, lucruri care să-mi rămână negru pe alb, pentru momentele în care voi avea minţile împrăştiate şi voi încerca să mă regăsesc printre lucrurile care mi-au plăcut cândva. nu renunţ la lanţul coliviilor. noul blog se găseşte la adresa asta şi pe facebook aici.

do I wanna know?

ţin aproape de colţul în care lucrez crema de mâini şi balsamul de buze. şi două cani, minim. o cafea la care mă lungesc cât mă ţine… programul şi-o apă pentru care fac traseu s-o înmulţesc. zâmbesc când îmi dau seama că mă asortez cu florile din faţa mea şi mă gândesc că ne privim în oglindă. multe-n jur îs colorate şi-mi place să notez pe post-it-uri verzi cu pix violet. azi am scris nişte rânduri anoste şi violete pe un galben pal liniat în formă de poezie. ceva cu epave şi stări albe. în casă miroase a cafea. o ţin pe lola busola tot mai aproape.

Lola busola

Lola busola

takassim

am acceptat scurt cele maxim două urări de primăvară frumoasă în cea mai ploioasă toamnă a anului. m-a ferit ăl drag de sus de mai multe urări din ălea fară noimă, la vremile respective, că aveam șanse să câștig maratonul spre groapa marianelor, de unde nu mă mai scotea nici vreo rază de soare, nici vreun ghiocel zăpăcit. chit că acum nu-i nici 1, nici 8, nici vreo cifră rotundă, simt că fata asta cu flori prinse în păr, cam zăpăcită și întârziată, ușor aspră la început ne spune pe ton de vânt că a sosit. și ne orbește cu lumini puternice-n ochii obișnuiți a fi pe jumate închiși și ne amestecă firele de păr în cele patru zări. să dăm de veste, zic. haidem, copăcei, înmugurim?

luni cu glugă

tre’ să fie luni, că se simte ca o zi de luni. am pierdut șirul ațipitului și-al trezitului. dau senzația că-s up și on non-stop. aproape m-am debarasat de cutremurul pe persoană fizică. încă behăi și-mi simt fiecare coastă, de parcă cineva m-a dezmembrat și-apoi m-a montat la loc, destul de stângaci, pe întuneric. cătinel ne facem bine. mi-a revenit în amintire o zi de vară, cu peste 30 grade și hanorac cu glugă la purtător. aș trata cu shift+delete toate amintirile urâte legate de boală. uneori cred că m-aș trata cu shift+delete și de oameni.

în altă ordine de idei. nu pot da like la vama. nu-mi place tudor chirilă. nu ascult nirvana. nu tresar și nici nu lăcrimez la kurt cobain. nu citesc paulo coelho și mi-e antipatic andrei ruse.