Filmele lunii decembrie

Hugo (2011)

Mi-a plăcut foarte mult şi tocmai acest lucru m-a impulsionat să caut cartea care stă la baza scenariul, dar fără prea mult succes. Dacă vedeţi, din întâmplare, într-o librărie Invenția lui Hugo Cabret de Brian Selznick, apărută la Corint Junior, să-mi daţi de veste, rogu-vă. Da, da, junior, aţi citit bine. Revenind la film, părerea mea este că-i superb – cel puţin din punct de vedere vizual, a fost o încântare pentru ochii mei – culori şi imagini foarte frumoase, care îmbracă povestea aşa cum trebuie.

The Family (2013)

Din cauza abundenţei de nume sonore de pe afiş, nu mă aşteptam la cine ştie ce conţinut de calitate pentru că ştim că filme proaste, care se vând doar datorită numelor unor actori sunt cu nemiluita. În schimb ăsta îi chiar simpatic, are nişte momente bunuţe, are momente amuzante (io cred că am râs cu gura până la urechi, în câteva rânduri) şi are şi ceva momente dramatice. E de văzut, într-o duminică.

The Hunger Games: Catching Fire (2013)

Îi mai bun decât primul, pentru că mai aflăm şi noi ceva detalii despre personaje, despre ce simt şi ce gândesc, ceea ce a lipsit cu desăvârşire din precedentul. Personajele sunt mai bine construite, încep să aibă şi conţinut, nu doar formă. Chiar şi acţiunea mi s-a părut mai cu sens, fiind acum susţinută de un scop mai presus decât propria supravieţuire. Şi totuşi, acuş că am început a citi cărţuliile, nu pot să nu mor de ciudă că filmele nu reuşesc să contureze personajele aşa cum ar fi trebuit! Nu zic că ar fi cine ştie ce chestii profunde de aflat, dar tocmai din cauza asta consider că nu ar fi chiar aşa greu, cu un minim de efort să surprinzi ceva din interiorul şi din freamătul personal al fiecăruia.

The Way Way Back (2013)

Filmul ăsta e aşa, un pic sec. Se diferenţiază puţintel de filmele care îţi arată o situaţie naşpa şi care mai apoi vin cu soluţia salvatoare sau cu o morală de final. Nu există the good guys and the bad guys sau cel puţin nu totul e pictat în alb şi negru. Tabloul e în nuanţe de gri, cum sunt de fapt pictate situaţiile reale. Da, probabil mi-a plăcut pentru doza de realism pe care o care, pentru că nimeni nu face gesturi exagerate, nu există eroi care să te salveze sau să salveze situaţia. Eşti tu şi acţiunile tale. Şi-un drum.

Easy Virtue (2008)

Tare mi-a mai plăcut filmul ăsta, mai ales pentru porţia de râs zdravănă pe care mi-a oferit-o şi pentru finalul puţin înţepător. Jessica Biel, chiar de nu-i actriţa mea preferată, aici arată într-un mare fel! E superbă – hainele şi coafura i se potrivesc atât de bine şi-şi intră foarte bine în rol. N-am putut să nu remarc ce bine se potrivesc ea şi Colin Firth, iară dansul lor a fost o încântare.

The Hobbit: The Desolation of Smaug (2013)

După o aşteptare de un an, o clătire a ochilor în mod intensiv, iată că urmează o altă aşteptare de un an. Partea a doua a Hobbit-ului aduce cu el mult mai multă acţiune decât precedentul şi nişte peisaje absolut superbe. Gnomii îs încă haioşi şi dragi mie, chiar dacă uneori par chiar bătuţi în cap, ca atunci când aproape că îşi abandonează scopul. Abia aştept ultima parte şi încerc să nu arunc cu spoilere pentru cei care încă nu au văzut filmul. Iară pentru ăl de a tradus titlul filmului în română, un sincer fugi-în-munţi cu dezolarea ta cu totul, traducător de furculition ce eşti tu!

Butter (2011)

Film de weekend, de clătit ochii şi de amuzament. A fost haios să văd actori “serioşi” în rolurile respective şi mi-a plăcut tare mult de puştoaică. Şi io-s tare curioasă dacă americanii au concursuri din ăstea idioate şi concurenţi atât de… dedicaţi, dar gândindu-mă la concursurile de frumuseţe pentru fetiţe… hmm, cred că mi-am aflat răspunsul.

The Mortal Instruments: City of Bones (2013)

Mă, îi prost. Îi foarte-foarte prost. Nici nu ştiu de ce să mă leg prima dată. Nu ştiu dacă actorii ăia chiar joacă ca nişte cizme sau dacă scenariul îi scris de cineva care şi-a trimis neuronii în concediu. Schimbul de replici îi atât de lipsit de… orice, n-are nici sare, nici piper, nimeni nu m-a convins de nimic. Cred că şi copilaşii de la grădiniţă îs mai convingători în rolurile lor, când pun de-o scenetă. Mi-a fost foarte greu să-l urmăresc până la capăt.

The Bling Ring (2013)

Mno, îi ok de văzut, dar nu l-aş recomanda prea călduros. Filmul îi făcut după ceva fapte reale despre care a fost scris un articol într-o revistă. Îi vorba despre o mână de adolescenţi care intrau în casele unor vedete, când aceştia nu erau acasă, ceea ce mie mi se pare tare tras de păr. Pentru că intrau, pur şi simplu. Nu tu securitate, alarmă, măcar nişte uşi încuiate, nu te personal prezent… nimic. Ca şi cum puştii aproape că primeau invitaţii de a face ce doreau.

Gambit (2012)

Colin Firth cred că e actorul meu preferat, la momentul actual şi nici nu pot să-mi explic prea bine de ce, da’ tare îmi mai place de el. E simpatic foc chiar şi atunci când se bâlbâie ori când apare fără pantaloni. Cameron Diaz îi surprinzător de convingătoare în rol de cow-girl. Filmul e destul de amuzant şi e de văzut într-o după-amiază leneşă.

The Butler (2013)

Musai de văzut! Mi-a plăcut prezentarea evemimentelor, jocul actorilor, faptul că nu se accentuează dramele oamenilor de culoare pentru a smulge două lacrimi în plus. Sensibil şi decent. Puţin previzibil, dar nu m-a deranjat absolut deloc aspectul ăsta.

Footloose (1984)

Filmul asta m-a surprins într-un mod plăcut, chiar dacă Kevin Bacon nu-mi e deloc simpatic şi nici pe Lori Singer nu o am la inimă. Evenimentele se succed în mod natural şi actorii, chiar aşa, nu foarte dragi inimii mele, joacă bine. Muzica şi dansul m-au făcut să-mi mişc picioarele aproape pe toată durata filmului şi cred că asta mi-a dat o stare de bine.

Closed Circuit (2013)

Despre acte de terorism şi implicarea serviciilor secrete care doresc muşamalizarea cazului. Despre doi oameni care merg împotriva curentului şi pe lângă drumul trasat de alţii. Filmul e bunuţ, mai ales dacă sunteţi fani ai genului.

Don Jon (2013)

Primul film scris şi regizat de Joseph Gordon-Levitt sau Robin a lui Batman. 😆 Mno, aşteptările mele erau modeste, dar filmul e chiar bun! Mi-a plăcut tot – prezentarea şi conturarea personajului principal, cu toate tabieturile lui şi a celorlalte personaje. Niciun element nu e aruncat acolo la întâmplare şi asta mi-a dat o stare de bine. Până şi mestecatul ăla de gumă în mod continuu al tipei (Scarlett Johansson) mi s-a părut a fi un element definitoriu. Am găsit abordarea subiectului – chiar dacă pare superficial şi ales aşa, să şocheze un pic – pe gustul meu. Îl recomand cu încredere, dar faceţi bine şi totuşi urmăriţi trailerul înainte, că nu-i tocmai un film de urmărit cu toată familia. 😆

Billy Elliot (2000)

Sau un puşti care iubeşte să danseze şi care se pierde astfel, în dans. Nu am putut să nu remarc că am văzut filme care abordează acelaşi subiect, chiar dacă la prima vedere nu par a avea nicio legătură. Spre exemplu The Butler şi Footloose – primul fiind despre drepturile civile şi al doilea despre dans, cel puţin la o privire superficială. Dar ambele au la bază lupta, prin mijloace diferite, pentru nişte drepturi meritate. La fel pot asemăna şi Don Jon cu Billy Elliot. Ce poate avea în comun un film despre un dependent de porn cu un film despre un băieţel ce iubeşte să danseze? Dorinţa de a se pierde complet… în primul caz în plăcere şi dragoste şi în al doilea în dans. Recomand filmul, pentru că nu e numai despre dans, are şi-n context social interesant şi o prezentare faină a personajelor. Surpriza extraordinară e cât e firesc se prezintă nişte situaţii ce pot fi considerate neobişnuite, mai ales că protagoniştii sunt nişte copii. Vă îndemn să-l urmăriţi!

Powder Blue (2009)

4 oameni fucked-up plus Pheobe din Friends. 😆 Filmul e dramatic, dar are şi-o notă uşor optimistă la final. Poate prea optimistă, după gustul meu, mai ales că situaţiile chiar erau fără ieşire. Mi-am adus aminte că am mai urmărit filmul o dată, în urmă cu câţiva ani, datorită unei scene de pe la sfîrşit şi nici acum nu am priceput care naiba era faza cu zapada aia albastră. Dacă ştie careva, rog lămuriri.

Death Proof (2007)

Dacă aş avea un regizor favorit, cred că acesta ar fi Tarantino. Îmi place stilul lui, poveştile mai mult sau mai puţin cretine, personajele pe care le conturează, imaginea etc. Death Proof nu e cel mai bun film al lui, dar mie mi-a plăcut, mi-a captat interesul şi nu m-a plictisit nicio secundă. De menţionat că muzica e foarte faină.

From Dusk Till Dawn (1996)

Un jaf, nişte răpiri, câteva omoruri, un bar şi mulţi strigoi. Un Clooney şi un Tarantino fraţi, o Salma Hayek dansând lasciv, un fetiş cu picioare, un preot ce şi-a pierdut credinţa, o puştoaică cu voce pătrunzătoare. Un film cretinuţ şi tare fain.

The Spectacular Now (2013)

Mă aşteptam la o comedioară. N-a fost să fie. O înşiruire de evenimente credibile. Tineri “defecţi”, la fel de credibili. Fără bine şi rău. Doar realităţi. Mi-a plăcut, într-un fel.

La Grande Bellezza (2013)

Superb. Ochii mei au dansat de fericire. Surprinzător. Complet. De văzut şi probabil e revăzut.

This Is the End (2013)

Cretin. Am scos vreo 2-3 lol-uri.

American Hustle (2013)

Bunuţ, chiar foarte bun pe final. Eu am fost distrasă însă de actori. Din păcate cu greu am putut vedea personajele, tot ceea ce vedeam fu actorul X sau actriţa Y costumaţi.

Dogma (1999)

Hihi, da, mi-a plăcut! Relaxant, se potriveşte în relaxare cu vederea mea despre religii. Mai puţin partea cu îngerii furioşi.

***

anul 2013. 205 filme.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s