ne va duce valul

am avut senzaţia aia că bat la o uşă în spatele căreia se găseşte un zid. din când în când mă mai plimb pe coridorul ăla şi bat timid. după o mică-lungă aşteptare, se mai întâmplă să mă regăsesc cu părul răvăsit, cu un strop de sudoare alunecând spre tâmplă, cu pumnii înroşiţi şi cu picioarele obosite. cred că am şi răguşit. dacă mă întrebi ce s-a întâmplat, nu ştiu. ce-i o secundă în care-ţi pierzi cumpătul, direcţia, sufletul şi tot ce susţine amestecătura asta de apă şi lut într-o singură bucată?

inspiraţie

24

cumva, cu acest 24, care pare aşa, rotund şi închis, nu ca un 23 perfect descoperit, mă simt în siguranţă. io cu mine suntem bine şi ştim că o să fim bine. indiferent de, şi aici s-ar putea înşira micro şi macro-nenorociri mai mult sau mai puţin posibile a se întâmpla. mi se formulează în cap direcţii. fac paşi micuţi spre ce-mi place. vreau şi-mi doresc încep să răsară timid.

îmi plac literele ăstea cu virguliţe, în semn de va urma.