Filmele lunii septembrie

auroraAurora (2012)

Filmul ăsta mi-a scos fire albe. Iar eu am scos fum pe nas şi pe urechi. Premisa cu care plecăm la drum e foarte mişto şi ofertantă – se ia o pacientă în comă, o mână de doctori – oameni de ştiinţă, un om de ştiinţă-cobai şi se pune de un experiment în care omul-cobai e conectat la sursa – pacienta în comă, urmând să primească informaţii din creierul ei. Eee! Şi de aici aşteptările mele s-au dus până în tavan, dorind să fiu surprinsă de ingeniozitatea cu care nişte oameni fac un film artistic despre complexitatea creierului uman. Am trecut peste faptul că limba vorbită e fucking-lituaniană şi asta mi-a făcut destul de dificil să urmăresc subtitrarea în engleză. Iar atunci când se vorbeşte în engleză, ţine-te bine, că după 3 cuvinte îţi doreşti să revină la lituaniană şi să-ţi dea subtitrarea înapoi. Mno, concentrată la maxim, aşteptam să fiu dată pe spate. Începe experimentul. Din când în când ni se relevă câte ceva din viaţa omului de ştiinţă cobai. Nu îţi trebuie mult să-ţi dai seama că e un cretin. Măh, da’ cretin din ăla libidinos şi uşor psihopat, cu privire rece şi lipicioasă şi gesturi pentru care eu aş castra bărbaţi fără nicio tresărire. În plus, minte şi fără neruşinare privind datele obţinute în urma fiecărei sesiuni de conectat la creier de pacientă în comă. Deci nu e de ajuns că e pe minus ca fiinţă umană, mai aflăm că nu-i mare lucru de capul lui nici ca om de ştiinţă şi că nu dă 2 bani pe un experiment ce ar putea veni cu nişte descoperiri revoluţionare. Şi asta pentru ce? Pentru că, vedeţi voi, incursiunile lui în mintea pacientei transformă filmul într-un porn de mâna a cinşpea. Şi avem parte de părţi sexuale expuse la cameră, că deah, e film european şi noi nu suntem pudici şi nu s-ar putea numi film european alfel! Mă! Şi scenele de sex… stai şi îi vezi pe ăia cum se schimonosesc, care mai de care, cu grimase şi dezgust întipărit pe feţe, cu expresii de orice natură, de teamă, de crispare, numai de plăcere nu. M-a enervat la culme să văd cum au redus mintea umană la scene de sex dubios, iară tagline-ul fimlului mă bagă în boală “One love is not enough for two”. Băi, voi sunteţi cretini?! Care dragoste? Cel mai mare regret, la finalul filmului, a fost că ăla nu o crăpat naibii. Era singurul final pe care l-aş fi acceptat.

Continue reading

răsăritul de mâine

  • colivie19 ore şi-o paletă completă de simţiri.
  • tu, formă lutoasă, complet ignorată. mă trezesc şi mă culc cu zgomote-n interior. mânânc cafele mari şi beau apă la halbă.
  • pierd o zi cu două documente word şi pierd din mine parcă un pic mai mult.
  • simt o furie dulce, ca mierea de albine. răsărit nevăzut, un pic simţit.
  • concret ce îmi oxidează furia şi o face amară. amar de calm şi-n brazde line.
  • mi-aş aduna bucuriile şi tristeţile, şi mi-e că-mi dă un zero. abandonez calcule şi fug cu nimicul. nimicul e generos. e mai mult decât tot. e tot aerul ce ne înconjoară.
  • prinde-mă în colivie. şi-am murit.

4 AM

cheiboală grea.

îţi faci culcuş în ţara lui aşteaptă, unde nici ploaia nu pică, nici vântul nu pişcă. şi-asculţi o melodie jazz cu puternică influenţă orientală şi e bine. e calm. aproape zen.

karma decide să te răsplătească întru aşteptare, şi-ţi pune pe un platou micuţ de argint cea mai frumoasă simţire. reîntoarcerea. regăsirea. recunoaşterea.

şi toate re-urile din lume, înghesuite într-un zâmbet.

ahwak

beautiful womanvisez oameni vechi în case mari.

primesc răspunsuri în bileţel împăturit tremurat în două. ghicesc un scris de mână grăbit şi strâmb. citesc două fraze şi-apoi mă opresc. ascund înţelesuri într-un buzunar.

o alarmă îmi răpeşte începutul.

simt în limbi nescunoscute şi mă ţin pe repet într-o stare de brun caramelizat. mă încearcă o melancolie în ritm de stropi mărunţi de ploaie, iară eu m-aş picta toată cu roşul de pe unghii.

în rest? ahwak, ahwak.

Filmele lunii august

big weedingThe Big Wedding (2013)

Distribuţie de actori frumoşi şi dragi, film fără poveste, fără substrat, Bun doar de clătit ochii. Şi tipa aia, Nuria, sora mirelui sau ce o fi fost ea, abia de are joc actoricesc de Mireasă pentru fiul meu sau oricare emisiune din asta, dubioasă, nu ştiu ce naiba caută în filmul ăsta, care oricum nu-i o capodoperă, dar scopul final era să placă publicului. Mno, draga Ana Ayora, sper să nu mai fiu nevoită să-ţi văd mutra în alt film, vreodată!

Continue reading

Drop the deal

toamnatoamna-mi intră în vene cu răcoare, ploaie măruntă şi soare palid. o primesc şi-o las să-mi zburde în suflet. bifez lejer simptome de labilitate mansardică, trec în două clipite de la ochi jucăuşi şi umezi, la chicote sonore şi colorate; asta când nu-s afundată cu tot raţionalul în concret de seif. îmi sortez simptomele fizice pe categorii de emoţie, patologic şi o să treacă. nu-mi număr vânătăile de pe picioare, dar probabil am de-o echipă de fotbal. cunosc provenienţa a maxim două dintre ele şi-aş spune că-mi amintesc de copilărie, dar nu. zilele astea mi-am încălţat bocancii şi-am fost fericită. dacă ar fi să colecţionez ceva în viaţa asta aş colecţiona bocanci, nu pantofi. şi căni. multe şi mari. şi evident, colorate! cu maximă surprindere am constatat de ceva vreme că hainele mele-s triste. mă învârt în  nuanţe de gri şi maro. şi în magazine mă îndrept mecanic spre ceea ce cunosc. şi-am zis că musai tre’ să ies din zona mea de confort, să-mi pun piedică, să-mi dau peste mână şi să-mi direcţionez paşii spre culoare. măcar să am criza curcubeului înainte de 50 de ani!

Sferă

muzică în căşti şi versuri mi se scurg în trup, şuvoaie.

simt că mai am şi o spun şoptit, cu oftat subînţeles,

ochi umeziţi de metaforă şi ronţăit de buze a vină.

patinează-n piept şi-mi alunecă senzaţiile pe sub piele

în cercuri concentrice,

a fugă, a rugă şi-a strigăt dulce.

prea departe te simt,

dus cu tăceri, frustrări şi mii de întrebări.

ce-ai făcut, Manole?

In a moment

in_a_momentDimineaţă. Alternez cafeaua cu ceaiul. Sau vin aşa, pe rând. Iau micul dejun al puştilor de 12 ani şi încerc să găsesc formula magică a cerealelor nici prea prea, nici foarte foarte. Mă spăl pe faţă în serii şi am reţea de drumuri sângerii în ochi. Fac liste cu liniuţe albastre, pe care le tai apoi cu mov. Am pixuri mişto. Cele mai mişto. Văd filme puţine şi lista de văzut se lungeşte pe zi ce trece. Am reperat o carte din bibliotecă şi după 3 zile am reuşit să o desprind de suratele ei. Acum o împopoţonez cu post-it-uri subţiri. Bine-am revenit la citit. M-am îndrăgostit iremediabil de o pereche de căşti, o jachetă roşie şi-o geacă mult prea mare. M-am lecuit de gătitul obsesiv-compulsiv. Răzbelul hainelor a durat o săptămână. Mormanul de senzaţii, idei şi revelaţii stă liniştit sub forfota prezentului.

Dimineţi cu 8 grade

soseteCa să-mi ştiu o ordine, trebuie mai întâi să provoc haos, de unde rezultă că jumătate de casă arată ca după război, un război al hainelor, ce începe chiar din pragul uşii. Între timp, mai departe de zona 1 de război, subsemnata, în haine de vară, dar cu şosete lungi şi groase de iarnă, bea cu nesaţ şi întârziere din cafeaua caldă. Cuprind dintr-o privire acasă şi-mi propun simultan să-mi fac ordine în haos, să pun de-o ciorbă dumnezeiască şi de nişte fursecuri regeşti, să încep trei cărţi şi să dau gata o duzină de filme. Tot ce-am reuşit să dau gata, însă, îs biscuiţii cu ciocolată din bol. Încerc să-mi fac un plan, în minte, dar mă înţep la jumătăţi de gânduri. Mi-s zombie.

Băi, tu cine eşti?

nancyEşti suma alegerilor pe care le faci. Eşti ceea ce mânânci. Eşti oamenii pe care îi iubeşti. Eşti produsul părinţilor şi al societăţii.  Eşti muzica pe care o asculţi şi cărţile pe care le citeşti. Eşti toate măştile pe care le porţi. Eşti multiplu de senzaţie şi exponent de stare. Eşti ce se întipăreşte celuilalt pe retină. Eşti ceea ce trezeşti în alţii.

Băi, eşti ca un butoi gol în care verşi şi tu şi alţii diverse. La un moment dat îţi dai găuri, singurel, să mai elimini din prejudecăţi, din idei cu care nu mai rezonezi, din oameni care nu-ţi mai stârnesc emoţii. Şi eşti tot tu, mereu, în continuă schimbare.