Filmele lunii iulie

The Harry Potter Film Series

• Harry Potter and the Sorcerer’s Stone (2001)
• Harry Potter and the Chamber of Secrets (2002)
• Harry Potter and the Prisoner of Azkaban (2004)
• Harry Potter and the Goblet of Fire (2005)
• Harry Potter and the Order of the Phoenix (2007)
• Harry Potter and the Half-Blood Prince (2009)
• Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1 (2010)
• Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2 (2011)

8 filme in 10 ani. 7 carti. Un fenomen. Primul film l-am vazut in cinema; avem 12 ani si eram deja familiarizata cu aventurile lui Harry Potter. Cand am implinit 11 ani, daca nu ma insel, mama-mi facuse cadou prima mea carte cu Harry Potter – Harry Potter si Prizonierul din Azkaban. Universul magic m-a cucerit iremediabil si au urmat apoi, pe rand, celelalte carti. Am ras si-am plans cu cartile astea, care-mi sunt foarte dragi. Fiind indragostita de carti, cu filmele nu am avut tocmai acelasi click. Cel putin, nu de la inceput. La vremea respectiva le-am vazut doar pe primele 4 si abia acum, la doi ani de la aparitia ultimei parti am decis ca e vremea sa le mai dau o sansa. Si nu-mi pare rau. Actiunea din primele 4 o tineam minte mai bine decat m-as fi asteptat. Pe masura ce inaintam, filmele devin mai intunecate, mai “serioase”, efectele sunt din ce in ce mai spectaculoase. La urmatoarele 4 am stat cu inima cat un purice, mergeam mai mult pe ghicite, ajutata fiind de putinele amintiri pe care le mai aveam din carti. Recunosc ca la 24 de ani am plans ca un copil pentru Snape si declar ca este personajul meu preferat din serie!

Battleship (2012)

Sau cum fac unii un film dupa un joc de tabla. Filmul e de vazut doar daca sunteti fane a lui Eric din True Blood sau daca vreti sa o vedeti pe Rihanna etalandu-si talentele actoricesti. Avem aici cateva efecte faine, povestea eroului batut in cap care e pus in situatia de a salva lumea, cateva informatii care se vor a fi serios prezentate, dar scartaie tare la capitolul logica. Ni se spune la inceput ca a fost descoperita o planeta la mama dracu’, la nu stiu cate milioane de ani lumina si ca are caracteristici similare cu Terra, e la distanta potrivita de Soarele ei, nici prea departe, nici prea aproape si are si dimensiunile potrivite etc. Ca mai apoi sa apare niste umanoizi care se trag din soparle si a caror punct slab e ca nu suporta… Soarele?! Noh, really?

Pozitia copilului (2013)

Desigur, auzisem despre film ca este foarte bun si ca a castigat Ursul de Aur, dar eu ramasesem cu trailerul in minte, trailer in care se injura prea mult, dupa parerea mea si credeam ca asa-i tot filmul, plin de limbaj colorat care sa socheze si eventual sa puna in dificultate traducatorii, ca deah, este vizionat in intreaga lume. Am mers spre cinema fara prea multe asteptari, mi-am ocupat locul si… cand s-a terminat mi-a luat cateva secunde ca sa ma adun si sa ma pot ridica. Mi-a placut foarte mult. Actorii s-au prezentat ireprosabil! S-ar pierde din esenta daca as incepe aici sa povestesc ce si cum se petrece in film, deci nu-mi ramane decat sa va indemn pe fiecare sa mergeti sa-l vedeti! Si o veste buna: Pozitia copilului este propunerea Romaniei pentru Oscar.

Arthur Newman (2012)

Desigur, inca un film cu Colin Firth. Nu-i asa comedie pe cat ma asteptam si acum ca am scris asta, nu stiu de ce asteptam eu sa vad o comedie. Trateaza o problema destul de serioasa, fuga – fuga de tine, de altii, fuga de responsabilitate, joaca periculoasa de a pretinde ca esti altcineva, sa traiesti ca altcineva, sa iubesti ca altcineva pentru a-ti umple golurile. Golurile tale. Nu ale altcuiva. Urmarind filmul asta mi s-a facut dor sa revad A Single Man. Daca esti suficient de fucked up o sa te regasesti. Si parca n-ai vrea sa recunosti.

Admission (2013)

Filmul e ok, usurel, fara pretentii. L-am vazut pentru ca voiam sa-mi clatesc ochii cu un film, dar nu mai dispuneam de suficienta energie pentru a fi atenta la unul serios sau care macar sa transmita un mesaj. E haios pe ici, pe colo, ba uneori chiar simpartic.

Despicable Me 2 (2013)

Primul Despicable l-am vazut in aprilie si m-am indragostit iremediabil. Dupa 3 luni, asteptarea mea a luat sfarsit si nu am ramas dezamagita. Gru devine tata model si mai nou se indragosteste! Minionii sunt de doua ori mai amuzanti decat in primul film si in 3D efectele sunt foarte reusite. M-a facut sa rad cu gura pana la urechi si pentru asta il recomand tuturor!

Eat Pray Love (2010)

Daca sunteti la dieta, tineti vreun regim sau vreti sa va uitati la filmul acesta la ora 8 seara, dar deja ati cinat la 6 si intentionati ca respectiva masa sa fie ultima din zi, va recomand sa evitati filmul! Dupa cum sugereaza si titlul, in prima treime a filmului o sa se perinde prin fata ochilor tot felul de bunatati ce sunt degustate cu pofta. Mda, mi s-a facut foame doar scriind aceste randuri… Filmul este ecranizare a romanului cu acelasi nume, roman care ma asteapta cumintel in biblioteca, deci nu pot spune daca si cat se respecta litera cartii. Supriza acestui film, pentru mine, a fost prezenta unui actor in etapa Love care-mi este tare drag.

Only God Forgives (2013)

Ideea principala a filmului este ca… Pardon! Reformulez. Singura idee a filmului este ca fiecare platim pentru pacatele noastre. Punct. Puteti sa nu va mai uitati la film, asta e tot ce veti afla. Pedepsitorul va fi pedepsit la randul lui si tot asa. Si God, din titlul filmului, nu joaca in filmul asta. Sunt curioasa de bugetul pe care l-au avut la dispozitie. Si de ce al de-o scris scenariu (care o si regizat minunatia asta) o fost asa de zgarcit cu replicile personajelor. Am ramas cu impresia ca el de fapt ar fi scris un super scenariu si apoi, intr-un acces de nebunie a inceput sa taie la intamplare peste 60% din replici si apoi  spus “eii na, acu’ hai sa punem de-un film”. Singurul personaj conturat cat de cat, tinand cont ca apare pe la jumatea filmului, e mami despre care ai jura ca ii fosta culturista, fosta dama de companie, actualmente mandru transexual. Despre rolul lui Ryan Gosling ce pot sa spun? O treime de film se tot holbeaza la mainile lui – si tot incepi sa fabrici scenarii, sa aiba un sens cadrele nenumarate cu cele maini, inca o treime merge spre diverse locuri si in rest se uita in gol, pierdut in spatiu sau la o gagica despre care nu poti spune ca are sau nu fantezii, ca se intampla aievea, ca viseaza sau daca suntem pe planeta Pamant. Nooo, si… inca un mare pluuus al filmului – coloana sonora. Inconfundabila. Asta pentru ca-i formata din aproximativ 2 sunete. De ce le-o fi trebuit vreo 8 oameni pentru 2 sunete amarate, nu stiu. Si inca ceva! Chiar nu s-au gasit alte toale pentru wanna-be-God ala? Sa mai spun ca finalul e previzibil? Nu, nu mai spun.

Casino Royale (2006), Quantum of Solace (2008) si Skyfall (2012)

 

Daniel Craig in rolul agentului 007 mi-a placut tare de tot. Filmele sunt alerte, au povesti suficient de consistente si coloanele sonore sunt dementiale. M este pentru mine the real Bond girl, eclipsand cu eleganta restul gagicilor ce se perinda prin filme. M-am bucurat sa-l vad pe Mads Mikkelsen, pe care-l ador de cand a aparut serialul Hannibal, in rolul antagonistului din Casino Royale si ca tot veni vorba de antagonisti, n-as fi crezut ca o sa-l vad vreodata pe Javier Bardem cu peruca blonda. 😆 Skyfall este de departe cel mai bun film din serie, dar merita vazute toate, ca un intreg.

Oblivion (2013)

Un SF bun cu Tom Cruise, dar al carui final mi-a ars putin circuitele si mi-a dat cu eroare. Aparitia lui Freeman, cu vocea lui zen a fost un mare plus, la fel si aparitia lui Jamie din GoT, pentru ca nu-l mai vazusem in alt film pana acum. Pe parcursul filmului incercam sa-mi aduc aminte de ce-mi pare cunoscuta actrita care o interpreteaza pe Julia si apoi mi-a picat fisa ca o vazusem cu cateva zile in urma in Quantum of Solace. Datorita antagonistului/antagonistilor mi-a adus aminte o secunda de Matrix.

The Expatriate (2012)

Sau Taken, cu Two-Face in rol de tata. Daca in Oblivian nu stiam de unde sa o iau pe actrita respectiva, de data asta am recunoscut-o imediat pe Olguta. Ploada lui Two-Face e ok, pana cand incepe sa puna intebari idioate lu’ ta-su si-atunci iti vine sa intri in film si sa-i dai tu o mama de bataie. Am apreciat faptul ca-n filmul asta arabii sunt prezentati ca oameni saritori si de ajutor.

Mud (2012)

Rolul interpretat de Matthew McConaughey in filmul asta mi-a amintit fara sa vreau de alte doua roluri similare, cel putin in viziunea mea, si anume rolul lui Brad Pitt din Inglourious Basterds si cel al lui Leonardo DiCaprio din Django Unchained. Ceea ce face filmul cu adevarat bun e jocul actoricesc al pustilor – pe mine m-a dat pe spate! Sunt naturali si firesti pe tot parcursul filmului. Am cautat informatii despre ei – pentru Tye Sheridan, rolul lui Ellis a fost al doilea din cariera lui, iar pentru Jacob Lofland – Neckbone a fost primul. Ambii au varsta de 16 ani si sper sa-i mai vad pe viitor, pentru ca promit. In rest, povestea de dragoste si razbunare pe mine m-a lasa rece.

Man of Steel (2013)

Mi-a placut faptul ca in filmul asta Superman arata ca un spartan bine-facut. Am apreciat inclusiv barba aia, dupa care am suspinat mai tarziu, cand spartanul nostru descopera aparatul de ras, dupa ca-i ofera taica-su (sau constiinta solida?! a lu’ ta-su) costumul de Superman impreuna cu, zic eu, un super gel de par. Nu-mi place deloc alegerea pentru rolul lui Lois Lane – actrita aia mi se pare absolut insipida, incolora, inodora. Si daca am tolerat-o destul de bine in roluri din alea de fuked-up-woman, pentru care are fata potrivita, aici chiar nu pot inghiti gogoasa ca e iubita de super erou. In rest, actorii mi s-au parut bine alesi; mi-a placut in mod special de General Zod. Dupa parerea mea scenariul scartaie rau, fiind destule momente in care nu se intampla nimic, toata actiunea fiind concetrata in cateva scene de lupta, in care nu stiau cum sa ingramadeasca cat mai multe efecte. Nu stiu cum fac astia, ca atunci cand vor sa salveze lumea, incep prin a distruge toate cladirile si tot ce le sta in cale. M-a amuzat replica “he saves us”, in conditiile in care juma’ de oras era redus la o movila de moloz.