enjoy the ride

relativitatea îmi dă un straniu sentiment de siguranţă. caracterul permanent e cel care îmi dă fiori reci pe şira spinării. știu că un lucru sau o activitate care-mi place acum, după 6 luni nu-mi va mai plăcea, ba chiar îmi va da senzaţia de sufocare şi insuportabilitate. am nevoie de un mic element de noutate introdus periodic şi de (senzaţia de) evoluţie în activitate. îmi displace să conştientizez că bat pasul pe loc. și când conştientizez, într-un  straniu act de compensaţie, încep să fac salturi. îmi doresc să învăţ să fac paşi mici şi constanţi. probabil asta va fi provocarea vieţii mele. găsirea unui echilibru. împăcarea cu o anumită monotonie a lucrurilor de zi cu zi, împletite cu mici escapade. și când mă gândesc că voiam să scriu despre alt subiect. despre simţire, rămas bun şi dor. în alt capitol.

A înşela – scurtă analiză (pseudoparodie)

a inselaCitesc pe ici, pe colo şi văd că înşelatul e păcatul ăl’ mai mare pe care-l poţi face, fiind într-o relaţie şi pentru ăst’ păcat meriţi schingiuit, ars pe rug, tocat mărunt şi dat la câini. Nenorocire mare, nenicule! Şi se vorbeşte aşea, la modul ăla grosolan, generalizat şi superficial. Toţi dau sfaturi, se arată mari cunoscători, oferă reţete în 5 paşi de ieşit din depresiunea post-înşelăciune şi se bat cu pumnu’ în piept că ei n-ar trece peste aşa ceva nici în vecii vecilor şi în plus, ar boxa la inculpaţi mai ceva ca Bute în lupta după nu-ştiu-ce-titlu, că deah, pumnii mei minte nu are.

Şi acum, întrebare de deschis cutia Pandorei, de ce înşeală, bre, oamenii ăştia?

Continue reading