oameni-copaci şi cinema acasă

când mi se intersectează drumul cu tot soiul de cretini, ciufuţi, bătuţi în cap şi alte neamuri de-ale lor, când încep să generalizez, să etichetez şi să-i bag pe toţi în aceeaşi oală, când simt că aş vrea să fiu tarzan şi să trăiesc în pădure îmi aduc aminte de unele momente, frânturi de amintiri, fracţiuni de secunde trăite, văzute, simţite alături de şi prin oameni.

cinemaîn sala mea de cinema de la mansardă, prin faţa ochilor încep să se deruleze secvenţe diverse… prind din zbor priviri, chipul de bărbat îndrăgostit, scăldat într-o lumină caldă, zâmbet abia observat pe buze, chicotind în ochi. ochi miraţi şi întrebători, vădit surprinşi, după ce obrazul primeşte o palmă. zâmbet de copil şi-o strângere mai puternică în braţe. îngheţată, prăjiturele, clătite şi-un ia şi papă, bucurând papile gustative şi un suflet, în acelaşi timp. poezie de minulescu recitată într-o maşină parcată pe marginea drumului. cea mai bună tare-cafea din lume şi formaţia mea preferată într-un playlist. zile lungi de muncă şi mâncare lăsată-n frigider. poveşti spuse cu drag şi pasiune, care se revarsă în tine ca o revelaţie.

după mini-sesiunea de cinema acasă, mă scutur de ţepi. omu’ copac are şi el suflet.

Advertisements

One thought on “oameni-copaci şi cinema acasă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s