i_ll_die_for_you

ghir enta

te pui sub semnul întrebării când te surprinzi zâmbind la un status post-despărțirii a unui om pentru care ai ajuns la limita obsesiei într-o viață anterioară. să-mi stea în fire să mă bucur pentru necazul altuia? să mă simt răzbunată că poate simte acum ce-am simțit și eu? sau poate acum simt că am ajuns într-un echilibrul al simțirii, în care nimeni nu mai e dator cu nimic?

cică-i spune karma.

sleep don't weep

sleep don’t weep

banalul n-am mai scris demult. câteva luni (au trecut luni?) liniare, moi și gri, urâte pe alocuri, cu încleștat de dinți, cu scos spini așa, bucată cu bucată, tratat cu spirt din ăla care ustură și câte-o peliculă de salivă care înmoaie tot, amintiri și dorințe și cât de pe dos pot ieși toate câteodată.

citesc la flo povești frumoase și da, subscriu la ce-a spus laura, flo are parfum de șișkin. șișkin de care mi-e teribil de frică. mă joc ascunselea cu el deja de prea multă vreme. m-am adunat, lipit, m-am descompus și compus la loc și tot mi-e frică de el.

aproape că-mi displace când sunt așa, toată o metaforă-n gândire și-n trăire și oftez și mă înciudez, pe ce, nici eu nu știu prea bine.

smoke and mirrors

smoke and mirrors

reflexii. întoarceri. recunoașterea în celălalt ca o reîntoarcere în timp cu zâmbet. m-am pictat în curcubeu, ca să-mi mai scot gri-petrolul din piele.

mi-s bine și nu prea știu a scrie.

buna_ce_faci

drowning

ce faci? ce mai faci? ce-ai mai făcut?

am un blocaj de câteva secunde de fiecare dată când aud una din întrebările ăstea. răspund scurt bine sau same old, same old. ori încep să îndrug verzi și uscate despre serialele sau filmele pe care le-am văzut, cărțile pe care le-am mai citit.

ce fac, de fapt, nici eu nu știu. nu-i ca și cum mă simt pierdută în spațiu. nu, știu cât de cât unde sunt, văd cărarea pe care vreau să merg. direcția e bună, eu sunt bine, numa’ că-mi lipsesc… picioarele. pași spre. zero. nada. nimic.

din când în când simt că mă sufoc în marea asta de nimic. m-am suspendat. autosuspendat. n-am timp de nimic și tot ce mi-a mai rămas e timpul. mă întorc la sfântul pix și hârtie, care-mi ordonează câte-un pic existența.

scari

often

ce faci când nu-ți mai vine a scrie în pătrățica ta, dar frânturi din alții te zguduie puțin și-ți readuc aminte părți din tine?

faci cam așa…

…fuga nu mi-a adus niciun beneficiu. crezând că un loc mă va vindeca, mă va face întreagă a fost beție cu apă rece. e bună schimbarea, pe perioade. la început vine totul în valuri de nou. totul e nou, dimineața într-o casă nouă, cafeaua făcută la un filtru nou, băută dintr-o cană nouă, tu încercând să-ți găsești locul tău în bucătăria cea – cum altfel? – nouă. și-apoi dai nas în nas cu aceleași frământări, temeri. și parcă-s mai pronunțate. că ai plecat de acasă. nu mai ai un loc în care să te simți în siguranță, indiferent de circumstanțe. nu mai ești acasă nicăieri. te întorci și te simți străină. și apoi reînveți să te simți acasă ca… acasă.

chill

ain’t nobody

e vreme de munți de șervețele mucioase și trei anotimpuri într-o zi. vreme de răspuns la mail-uri și lucrat susținut. vreme de gândit și răzgândit, premergătoare unor decizii. creionăm planuri de mai bine, mai frumos, mai concentrat pe sine.

sectorul ăsta de lăv mi se pare supraestimat. decizii luate în funcție de cineva, dependența de programului altuia, gânditul constant la cineva – c-o fi, c-o păți – mi se pare, cel puțin acum, obositor și inutil.

am oameni mișto aproape de suflet, chiar de-s poate la sute sau mii de kilometri distanță. mi-au rămas destui și aproape fizic. apreciez conștient fiecare sms, convorbire telefonică, schimb de mesaje pe chat sau întâlnire față în față.

conștientizez că după fiecare furtună amoroasă, revin la mine. mai clară. mai bine conturată. mai conștientă. și într-un final am acceptat că unele probleme nu-s despre mine. și că nu-s datoare cu soluții.

still happy. not *almost-on-drugs* happy, but happy.

domol.

need some drama.

ce bine că-mi trece repede.

bad habit

bad habit

când regăsești parte din viață în versuri de mâna a 13-a dintr-o melodie românească care e în heavy rotation la radio, atunci îți dai seama că ai atins fundul butoiului cu rahat în care te tot bălăcărești. și decizi să ieși din el.

că a venit primăvara și-i frumos afară. și tu strănuți în serii de câte 3 a 10 minute adunate și legate – dimineață, prânz și seară. că a venit primăvara.

se dezmorțește centrul nesimțirii și apar simptome timide ca niște ghiocei. să le mai turnăm niște apă și să simțim soarele pe piele.

dorul a ajuns să fie un privilegiu. cam așa.